Acasă Extern FOTO // Incendii în apropiere de Ierusalim. Drumuri blocate și mai multe...

FOTO // Incendii în apropiere de Ierusalim. Drumuri blocate și mai multe localități evacuate

0

Poliţia israeliană a închis miercuri autostrada care leagă Ierusalimul de Tel Aviv şi a evacuat localităţi de-a lungul acestei rute din cauza incendiilor din zonă, deja devastată de flăcări în urmă cu o săptămână, informează The Times of Israel.

Localităţi situate la circa 30 de kilometri de Ierusalim au fost evacuate, au relatat mass-media israeliene, care au difuzat imagini cu echipe de pompieri luptându-se cu flăcările.

Din cauza condiţiilor meteorologice, ministra responsabilă cu organizarea ceremoniilor naţionale, Miri Regev, a anunţat anularea principalei manifestări de Ziua Independenţei, prevăzută pentru miercuri seară la Ierusalim.

Temperaturile ridicate şi vânturile puternice au permis propagarea rapidă a incendiilor în zonele împădurite, ceea ce a dus la evacuarea a cel puţin cinci localităţi, a indicat poliţia într-un comunicat.

„Echipe de ambulanţieri, unităţi de terapie intensivă şi vehicule de intervenţie rapidă oferă sprijin medical operaţiunilor de stingere a incendiilor în apropiere de Neve Shalom şi Eshtaol”, zone împădurite aflate la vest de Ierusalim, se arată într-un comunicat al serviciului de urgenţă Magen David Adom, care precizează că nu au fost raportate victime.

Săptămâna trecută, când incendiile din aceeaşi zonă se apropiau de Ierusalim, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că ia în calcul solicitarea de sprijin internaţional, dar focarele au fost, în cele din urmă, aduse sub control.

Incendiile sunt frecvente în Israel primăvara şi vara din cauza temperaturilor ridicate.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.