Acasă Extern Tensiuni uriașe la granița indiano-pakistaneză: S-au tras focuri de armă pentru...

Tensiuni uriașe la granița indiano-pakistaneză: S-au tras focuri de armă pentru a cincea noapte la rând

0

Schimburi de focuri au avut loc între militari indieni şi pakistanezi a cincea noapte la rând, anunţă marţi armata indiană, la o săptămână după ce un atentat sângeros a declanşat o escaladare între cele două puteri nucleare.

La fel ca în nopţile precedente, armata indiană a anunţat că trupe pakistaneze au deschis focul cu armament uşor împotriva unor poziţii situate în apropierea liniei de control în Caşmir, frontiera de facto dintre cele două ţări, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Armata indiană a anunţat că trupele sale au „răspuns în mod măsurat şi eficient provoării”. New Delhi nu a anunţat nicio victimă, iar Pakistanul nu a confirmat, la rândul său, niciuna.

Tensiunile între India şi Pakistan au atins un vârf după un atac, la 22 aprilie, comis de către bărbaţi înarmaţi la Pahalgam, în Caşmirul indian, soldat cu 26 de victime.

Fără să aştepte vreo revendicare, New Delhi a aruncat pe Islamabad vina acestui atac, cel mai sângeros vizând civili comis în această regiune cu populaţie majoritar musulmană din ultimele decenii.

Pakistanul a dezminţit orice implicare şi a cerut o „anchetă neutră” asupra circumstanţelor. Cele două ţări au lansat represalii una împotriva celeilalte şi au ordonat închderea frontierei.

India a stabilit marţi data limită a plecării cetăţenilor pakistanezi de pe teritoriul său. Analişti se tem că declaraţii belicoase pot conduce la o eventuală acţiune militară.

Caşmirul, cu popolaţie majoritar musulmană, a fost împărţit între India şi Pakistan, la independenţa lor, în 1947.

Cei doi vecini continuă de atunci să revendice suveranitatea în întregul teritoriu. Începând din 1989, lupte între insurgenţi separatişti şi trupe indiene s-au soldat cu zeci de mii de morţi.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.