O nouă intervenție dintre Serviciul Național de Consult și Transfer Interspitalicesc (SNCTI) al IMSP CNAMUP cu Serviciul SMURD România a fost realizată cu succes la data de 24 aprilie 2025. La ora 18:00, ambulanța SNCTI a transportat la frontiera dinte Republica Moldova și România un minor grav bolnav.
Inițial, la data de 31 martie 2025, copilul de 11 ani a fost spitalizat la IMSP Institutul Mamei și Copilului cu o patologie severă. Pe parcursul aflării în staționar, copilului i s-au efectuat investigațiile necesare cazului și tratament corespunzător.
Starea pacientului rămânea a fi foarte gravă, fără evoluție pozitivă la tratament, medicii specialiști printr-un consiliu medical extins și consult interspitalicesc transfrontalier cu colegii din România au decis transferul micuțului la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca pentru tratament neurochirurgical specializat.
Astfel, misiunea transfrontalieră a avut drept scop transportarea copilului în timp util și a fost realizată cu succes de specialiștii din cadrul SNCTI, care au asigurat transferul asistat cu monitorizarea parametrilor vitali de la IMSP Institutul Mamei și Copilului și au predat în siguranță pacientul la vama Leușeni echipajului SMURD Iași.
Datorită eforturilor comune, copilul a fost transportat în siguranță la o altă etapă de tratament în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.