Acasă Extern SUA au respins cererea lui Putin privind reducerea armatei Ucrainei

SUA au respins cererea lui Putin privind reducerea armatei Ucrainei

0

Statele Unite vor cere Rusiei să recunoască dreptul Ucrainei de a avea o armată și o industrie de apărare în cadrul unui eventual acord de pace, scrie Bloomberg, citând surse familiare cu situația.

Potrivit surselor, trimisul special al președintelui american, Steve Witkoff, va aborda această chestiune în cadrul întâlnirii cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, care va avea loc pe 25 aprilie la Moscova, scrie IPN.

Numărul exact al militarilor nu este precizat. Totuși, interlocutorii agenției au subliniat că este vorba despre o armată bine echipată și complet operațională, așa cum solicită Kievul și aliații săi europeni.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.