India a suspendat acordarea de vize pentru pakistanezi cu efect imediat, a anunțat joi ministerul de externe, adăugând că toate vizele emise până acum pentru pakistanezi sunt anulate. De asemenea, ministerul i-a sfătuit pe toți cetățenii indieni din Pakistan să se întoarcă imediat în țară,transmite SafeNews.md cu referire la hotnews.ro.
Tot joi, printr-o reacție puternică la atacul mortal din Kashmir de zilele trecute, unde poliția a identificat doi dintre atacatori ca fiind pakistanezi, premierul indian Narendra Modi a promis să-i găsească și să-i pedepsească pe teroriștii vinovați și pe susținătorii acestora.
În cadrul unui discurs susținut în statul Bihar din estul Indiei, Modi și-a împreunat mâinile în rugăciune în amintirea celor 26 de bărbați care au fost împușcați și uciși pe o pajiște din regiunea Pahalgam din Kashmirul indian, îndemnând miile de persoane adunate la fața locului să facă același lucru.
„Îi vom urmări până la capătul pământului”, a declarat Modi, referindu-se la atacatori, fără a face referire la identitatea lor sau a numi Pakistanul.
Poliția din Kashmirul indian a publicat joi anunțuri prin care dădea numele a trei militanți suspectați de „implicare” în atac și a anunțat recompense pentru informații care să conducă la arestarea lor. Doi dintre cei trei militanți suspectați sunt cetățeni pakistanezi, potrivit anunțurilor poliției indiene, care nu a precizat cum au fost identificați aceștia.
Ultimele declarații ale lui Modi sunt susceptibile să inflameze și mai mult relațiile dintre aceste două puteri nucleare rivale.
India a început deteriorarea relațiilor cu Pakistanul de miercuri seară, când a suspendat un tratat privind apa vechi de șase decenii și închizând singurul punct de trecere a frontierei terestre dintre vecini.
Ministrul pakistanez al energiei, Awais Lekhari, a numit suspendarea Tratatului privind apele Indusului „un act de război al apei; o mișcare lașă și ilegală”.
Tratatul Indus, mediat de Banca Mondială și semnat în 1960, a reglementat împărțirea apelor râului Indus și ale afluenților săi între India și Pakistan. De atunci, tratatul a rezistat la două războaie între vecini și la grave tensiuni în relații în alte momente.
Pakistanul a reacționat rapid, anunțând și el că și-a închis frontiera terestră cu India, că nu mai permite companiilor aeriene indiene să zboare prin spațiul său aerian și că oprește complet comerțul cu țara vecină, inclusiv cel desfășurat prin țări terțe.
Orice încercare de a opri sau devia ape care aparțin Pakistanului sau uzurparea de drepturi hidrografice vor fi considerate drept un act de război, a adăugat Pakistanul, adăugând totuși că rămâne dedicat menținerii păcii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.