Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul care prevede alocarea a 63,95 milioane de lei (peste 3 milioane de euro) pentru Arena Națională. Suma este destinată majorării capitalului social al centrului de divertisment situat la marginea Capitalei, transmite SafeNews.md cu referire la UNIMEDIA.
Roman Cojuhari, director al Agenției Proprietății Publice, a explicat că proiectul se bazează pe contractul de parteneriat public-privat pentru construirea Arenei polivalente de interes național. Potrivit acestuia, statul s-a angajat să achite 44,5 milioane de euro în 12 ani, în 24 de tranșe.
„La data de astăzi, urmează a fi achitate încă 12 tranșe pentru următorii 6 ani, inclusiv pentru 2025. În conformitate cu graficul de rambursare, anul acesta va fi transferată suma de 63,95 milioane de lei (peste 3 milioane de euro), care va fi utilizată pentru majorarea capitalului social al S.R.L. Arena Națională”, a precizat Cojuhari.
Conform proiectului aprobat, Agenția Proprietății Publice va prezenta Ministerului Finanțelor, până la 1 martie 2026, un raport detaliat privind utilizarea fondurilor alocate.
Arena Națională, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură sportivă din țară, continuă să beneficieze de sprijin financiar din partea statului, în conformitate cu obligațiile asumate prin parteneriatul public-privat.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.