Acasă Social Un bărbat a fost reținut în flagrant după ce a atacat cu...

Un bărbat a fost reținut în flagrant după ce a atacat cu un cuțit vânzătoarea unui magazin alimentar

0

Un bărbat în vârstă de 51 de ani locuitor a capitalei, a fost reținut în flagrant de către polițiștii Batalionului de patrulare și reacționare operativă din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, după ce a atacat cu un cuțit vânzătoarea unui magazin alimentar. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție a mun. Chișinău

Potrivit Poliției Capitalei, cazul a avut loc pe data de 02 septembrie, când suspectul, în timp ce se afla pe str. Ceucari, avea un comportament neadecvat și amenința trecătorii și șoferii, după care prin acces  liber a intrat într-un magazin alimentar și amenințând angajata magazinului cât și cumpărătorii care la acel moment se aflau în interior, a încercat să sustragă mijloace bănești.

Individul având un cuțit în mână și amenințând cu moartea tânăra în vârstă de 25 ani, i-a solicitat să deschidă aparatul de casă și să-i transmită mijloacele bănești. Aceasta profitând la un moment dat de neatenția individului a fugit și a solicitat intervenția angajaților poliției.

„La fața locului imediat s-a deplasat un echipaj al BPRO și grupa operativă a IP Râșcani. Astfel bărbatul a fost reținut chiar la fața locului și escortat la inspectoratul de poliție pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. În cadrul acțiunilor procesual penale polițiștii au acumulat probe concludente ce îi demonstrează vinovăția, totodată au fost ridicate imaginile video de pe camerele de supraveghere, care au surprins acțiunile individului”, se arată în comunicat.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală prevăzută de art. 188 CP Tâlhărie, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu închisoare pe un termen de la 8 la 10 ani.

Actualmente, prin încheierea instanței de judecată, a fost dispusă internarea forțată în instituție medicală psihiatrică în vederea efectuării expertizei psihiatrice.

DESCHIDE.MD

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.