Comisia Națională a Republicii Moldova (CNRM) pentru UNESCO are un nou Secretar General al instituției, în persoana lui Sergiu Musteață, care a preluat această funcție strategică în promovarea valorilor UNESCO la nivel național și internațional.
Această tranziție marchează un nou capitol în activitatea Comisiei, activitate care se desfășoară cu succes încă din septembrie 1993. De-a lungul anilor, Comisia a devenit un veritabil pilon în susținerea și dezvoltarea proiectelor educaționale, științifice, culturale și de protejare a patrimoniului în Republica Moldova, contribuind activ la promovarea principiilor UNESCO.
Pe parcursul mandatului de 32 de ani, sub conducerea compozitorului Constantin Rusnac, Comisia a desfășurat mai multe proiecte de participare în fiecare bienală, aprobate de UNESCO – Paris. Prin eforturi constante, au fost atrase surse extrabugetare și s-au consolidat parteneriate internaționale esențiale cu organizații donatoare din întreaga lume.
Sergiu Musteață este arheolog/istoric și profesor universitar. Acesta a colaborat cu Ministerul Culturii la îndeplinirea formalităților privind includerea în Lista indicativă a Patrimoniului Mondial UNESCO a vinăriilor subterane din Moldova (Cricova și Mileștii Mici).


