Trump şi Musk au suferit primul lor eşec electoral, în Wisconsin. „Un dezastru pentru Statele Unite ale Americii”

Redacția SafeNews

Preşedintele american Donald Trump s-a confruntat marţi cu un prim eşec electoral odată cu alegerea unui judecător democrat în statul Wisconsin, un vot de obicei de interes local, marcat de această dată de implicarea puternică a lui Elon Musk, relatează AFP.

Susan Crawford, susţinută de democraţi, a câştigat pentru zece ani un loc la Curtea Supremă a acestui stat din regiunea Marilor Lacuri, conform proiecţiilor mai multor mass-media americane.

Ea s-a confruntat cu Brad Schimel, susţinut de Donald Trump şi multimiliardarul Elon Musk şi a cărui victorie ar fi înclinat înalta curte din Wisconsin spre tabăra conservatoare.

PUBLICITATE

În Florida, marţi au avut loc şi două alegeri legislative parţiale în circumscripţii ferm controlate de dreapta şi care vor rămâne în mâinile republicanilor, conform proiecţiilor mai multor mass-media.

Oamenii „nu realizează cât de important este acest lucru, ei îşi spun: ‘este o chestiune judiciară neimportantă’, dar, în realitate, ceea ce se întâmplă marţi este un vot pentru a vedea ce partid controlează Camera Reprezentanţilor”, a spus Elon Musk duminică, în timpul unei întâlniri în sprijinul lui Brad Schimel în nordul statului Wisconsin.

Multimiliardarul s-a arătat astfel îngrijorat de o potenţială reechilibrare de către instanţa supremă locală în împărţirea circumscripţiilor electorale, în favoarea democraţilor.

Un stat esenţial, Wisconsin a fost câştigat de Donald Trump în noiembrie.

„Este una dintre acele situaţii ciudate în care alegeri aparent mici ar putea determina soarta civilizaţiei occidentale”, a mai spus Elon Musk, în timpul unei discuţii pe reţeaua sa de socializare X.

În Wisconsin, ambele tabere au scos artileria grea pentru un scrutin care de obicei trece neobservat în restul ţării.