Salvatorii încă îi caută pe cei patru soldați americani dispăruți în timpul unui exercițiu militar în Lituania, potrivit declarațiilor făcute miercuri seara de un purtător de cuvânt al NATO.
Regretăm orice confuzie cu privire la remarcile’ referitoare la cei patru soldați, a declarat purtătorul de cuvânt pe platforma de socializare X, menționând că secretarul general al NATO, Mark Rutte, se referea la relatări ale unui eveniment în desfășurare, iar soarta celor dispăruți ‘este încă necunoscută’.
Anterior acestor precizări, Rutte le-a declarat reporterilor la Varșovia că ‘nu știm încă detaliile, dar este o veste îngrozitoare’, și a părut să confirme că soldații au murit.
Forțele armate lituaniene au anunțat că soldații, împreună cu un vehicul cu șenile, au dispărut marți după-amiază în timpul unui exercițiu de antrenament în zona General Silvestras Zukauskas din Pabrade, estul Lituaniei.
Potrivit unei declarații emise miercuri de armata americană, vehiculul cu șenile pe care îl operau soldații a fost găsit scufundat într-o mlaștină.
Ministrul apărării lituanian Dovile Sakaliene a vizitat locul de antrenament miercuri seara și a declarat că nu au fost găsite cadavre. A fost deschisă o anchetă cu privire la dispariția soldaților.
Salvatorii din Lituania săpau joi într-o turbărie dintr-o zonă de antrenament militar pentru a recupera vehiculul celor patru soldați americani dispăruți, informează Reuters.
Vehiculul lor a fost localizat miercuri la mai mult de 5 metri adâncime, iar acum s-a scurs suficientă apă din mlaștină pentru a începe să sape pentru a-l recupera, a declarat reporterilor ministrul apărării lituanian, Dovile Sakaliene, joi dimineață, după ce a cercetat amplasamentul.
Sute de soldați lituanieni și americani cu zeci de vehicule lucrau la fața locului și cercetau pădurile din apropiere în speranța de a-i găsi pe soldați. ‘Pentru noi, soldații lor sunt ca soldații noștri’, a spus șeful armatei Raimundas Vaiksnoras.
Ministrul de externe lituanian Kestutis Budrys i-a transmis secretarului de stat american Marco Rubio la Washington la începutul acestei săptămâni că țara sa este pregătită să găzduiască mai multe trupe americane.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.