AUR organizează proteste astăzi în Capitală, de la ora 16.00, în fața sediului AEP, și de la 17.30 îm Piața Victoriei. Partidul precizează că la manifestații nu vor participa Călin și Cristela Georgescu. Pe 26 martie, Călin Georgescu împlinește 62 de ani.
Jandarmeria Capitalei a anunţat că vor fi luate măsuri sporite de securitate, pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii şi siguranţei publice la cele două adunări publice. O altă manifestație, care „nu a fost declarată şi asumată conform cadrului legal în vigoare”, are loc de la ora 12.00 în Piața Constituției, pentru „susținerea unui fost candidat la alegerile prezidențiale”, mai spune Jandarmeria.
Câteva sute de oameni s-au strâns în Piața Constituției la ora 12:00, cu steaguri și pancarte, la manifestația neautorizată de susținere a lui Călin Georgescu. Ei strigă „Libertate”, „Georgescu președinte” și cer reluarea turului 2 al alegerilor anulate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.