Încasări de peste 751 milioane de lei raportează Serviciul Vamal în perioada 17-23 martie

Redacția SafeNews

În perioada 17-23 martie 2025, Serviciul Vamal a încasat 751,2 milioane de lei la bugetul de stat, iar de la începutul anului, suma totală colectată a ajuns la 8,12 miliarde de lei.

Potrivit Serviciului Vamal, tot în această perioadă, persoanele fizice au introdus bunuri ce depășesc limita neimpozabilă, contribuind cu aproximativ 23,86 milioane de lei, echivalentul a 3,2% din totalul încasărilor săptămânale.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 11.745 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a fost de 66.645 de traversări. Cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei au fost Leușeni (14.746 traversări) și Sculeni (12.000 traversări).

PUBLICITATE