Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința lui Alexandru Ciobanaș, fostul șef al secției de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de Poliție Chișinău a Inspectoratului General de Poliție.
În actul de constatare emis, inspectorul de integritate a stabilit că Alexandru Ciobanaș a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale prin includerea unor date incomplete în declarațiile cu privire la venituri și proprietate și cele de avere și interese personale, pe care le-ar fi depus în perioada 2012-2018.
Astfel, fostul angajat al IGP Centru ar fi omis să includă în aceste declarații veniturile obținute în mărime de peste 2 milioane 600 mii de lei, două autoturisme de model Honda CRV, înregistrat pe numele subiectului, dar și o Toyota Yaris, deținută în comodat de către soția sa.
Suplimentar, în perioada 2012 – 2018, subiectul vizat nu a inclus în declarații și activele financiare deținute în conturi bancare curente și de depozit în valută națională și străină, care erau înregistrate în sold la data depunerii declarațiilor.
În cadrul controlului, fiindu-i solicitat punctul de vedere, subiectul nu a putut justifica proviniența sumei de peste 2 milioane 300 mii de lei, deținută în perioada 2012-2017, sub formă de numerar în valută națională și străină din conturile bancare curente și de depozit.
Dacă actul de constatare emis de către ANI va rămâne definitiv subiectul ar putea fi destituit din funcția actuală, cea de șef al direcției generale urmărire penală în cadrul IGP. Totodată, acesta riscă să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică pe o perioadă de 3 ani și inclus în Registrul interdicțiilor al ANI.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.