Acasă Social BREAKING NEWS: ANI refuză inițierea controlului privind un posibil conflict de interese...

BREAKING NEWS: ANI refuză inițierea controlului privind un posibil conflict de interese în cazul șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu

0

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a decis să nu inițieze controlul privind respectarea regimului juridic al conflictului de interese în cazul lui Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției. Decizia a fost luată prin procesul-verbal nr. 52 din 19 martie 2025 și semnată de inspectorul de integritate superior Vitalie Pogribnoi.

Potrivit documentului, sesizarea înregistrată la ANI pe 20 februarie 2025 viza posibile încălcări legate de numirea unei persoane apropiate lui Viorel Cernăuțeanu în funcția de administrator al Secției administrare patrimoniu din cadrul Direcției aprovizionare tehnico-materială a Inspectoratului General al Poliției.

După verificarea prealabilă a circumstanțelor, inspectorul de integritate a concluzionat că nu există temeiuri suficiente pentru a iniția un control oficial. În procesul-verbal se menționează că nu au fost identificate elemente clare de conflict de interese care să justifice continuarea procedurilor.

De asemenea, în baza documentelor analizate, ANI a constatat că acțiunile lui Viorel Cernăuțeanu nu au generat o influență directă asupra procesului de angajare a persoanei vizate în sesizare și că, în conformitate cu prevederile legale, nu poate fi demonstrată existența unui beneficiu material sau nematerial personal rezultat din această situație

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.