”Dodon continuă să numească corupți în funcții”. Afirmația îi aparține liderei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, care a reacționat după ce șeful statului a semnat decretul privind numirea lui Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău.
Maia Sandu a precizat că Vladislav Clima este unul dintre judecătorii care inclusiv a invalidat alegerile din Capitală, câștigate de Andrei Năstase.
Lidera PAS este de părere că „Dodon are nevoie de slujitori fideli”.
În cazul în care va câștiga la alegerile prezidențiale, Maia Sandu promite că „nu va semna decrete de numire a judecătorilor corupți”.
Igor Dodon, a semnat decretul privind numirea lui Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Decretul a fost semnat la 2 septembrie și publicat astăzi în Monitorul Oficial.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.