ULTIMA ORĂ! Apa se scumpește în Chișinău: Noul tarif aprobat de ANRE

Redacția SafeNews

Apa se scumpește în Chișinău cu aproape 25%. Noul tarif a fost aprobat, azi-dimineață, de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

ANRE a acceptat majorarea tarifului de la 15 lei pentru un cub, cât plătim acum, până la 18 și 62 de bani. Prețul include și canalizarea. 

În cererea sa de majorare, Apă-Canal Chișinău a argumentat că nu mai face față facturilor mari la energia electrică, urmare a scumpii din iarnă. 

PUBLICITATE

Noile tarife aprobate sunt următoarele:

  • 12,99 lei/m3 pentru alimentarea cu apă potabilă (creștere de 2,20 lei/m³ față de tariful actual de 10,79 lei/m³);
  • 12,23 lei/m3 pentru alimentarea cu apă tehnologică (creștere de 4,12 lei/m³ față de tariful actual de 8,11 lei/m³);
  • 5,63 lei/m3 pentru serviciul de canalizare și epurare a apelor uzate pentru consumatorii casnici  (creștere de 1,45 lei/m³ față de tariful actual de 4,17 lei/m³);
  • 10,16 lei/m3 pentru serviciul de canalizare și epurare a apelor uzate pentru consumatorii noncasnici  (tarif menținut la același nivel ca în prezent);
  • 4,22 lei/m3 pentru producerea și transportarea apei în vederea redistribuirii (creștere de 0,81 lei/m³ față de tariful actual de 3,41 lei/m³).

Ultima dată, tarifele la apă, în capitală, au crescut la începutul anului 2023.