Acasă Comunicate de presă Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești și-a reluat activitatea

Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești și-a reluat activitatea

7
0

După circa un an de pauză, Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești și-a reluat activitatea. Prima ședință a colegiului a avut loc la Ministerul Justiției.

Secretarul de stat, Stanislav Copețchi, a subliniat importanța activității colegiului, care contribuie la sporirea încrederii cetățenilor în justiție. Secretarul a precizat că Ministerul Justiției a depus eforturi pentru a facilita formarea colegiului, inclusiv prin desfășurarea concursului de selectare a unor membri. 

În cadrul primei ședințe a fost ales și președintele și vicepreședintele colegiului disciplinar al executorilor judecătorești. În prezent, colegiul are înregistrate 382 de sesizări recepționate în perioada 2022-2025 și își va intensifica eforturile pentru a le examina într-un timp cât mai redus.

Colegiul disciplinar funcționează pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și are rolul de a examina cazurile de răspundere disciplinară a executorilor judecătorești. Membrii săi sunt desemnați pentru un mandat de patru ani.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.