La Chișinău a avut loc ședința Comisiei mixte moldo-române pentru transportul rutier internațional de mărfuri și persoane, coprezidată de secretarul de stat în domeniul transporturilor, Mircea Păscăluță, și de secretarul de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu.
În deschiderea ședinței, viceprim-ministrul Vladimir Bolea, şeful MIDR, a adresat un mesaj de salut membrilor comisiei și a subliniat importanța consolidării colaborării în domeniul transporturilor, pentru a facilita mobilitatea cetățenilor și dezvoltarea conexiunilor rutiere strategice.
Discuțiile au fost axate pe liberalizarea activităților de transport, precum și proiectele de infrastructură menite să îmbunătățească legăturile rutiere dintre Republica Moldova și România.
Astfel, a fost reconfirmată inițiativa autorizării serviciilor regulate de transport de persoane între Republica Moldova și România. Un protocol care vizează liberalizarea pe bază permanentă a transporturilor de persoane a fost semnat în cadrul ședinței Comisiei mixte.
Măsura este aplicabilă cu titlu experimental până la 31 martie 2025, conform deciziei Comisiei din 2024. În baza noului Protocol semnat astăzi, serviciile vor fi autorizate pe o perioadă de cinci ani, în aceleași condiții ca și cele operate la paritate. Prelungirea acestor autorizații se va face automat, pentru o perioadă de 60 de zile, fără emiterea unor noi documente.
De asemenea, părțile au convenit asupra semnării Memorandumului de înțelegere între Republica Moldova și România privind dezvoltarea rețelei TEN-T în ambele state și a drumurilor de acces către podurile rutiere peste Prut.
Părțile au evaluat etapa la care se află studiul de fezabilitate pentru construcția podului rutier de la Ungheni și au pus la punct aspecte legate de lansarea lucrărilor. Totodată, s-a convenit inițierea negocierilor pentru acordurile necesare construcției și modernizării celor patru poduri rutiere noi peste Prut.
Un alt subiect important a vizat implementarea controlului coordonat la punctul de frontieră Fălciu pentru a facilita transportul feroviar de mărfuri, odată cu reluarea circulației pe podul Fălciu-Cantemir.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.