După trei ani, am putea avea o lună fără război la graniţă. Ucraina a acceptat propunerea Statelor Unite pentru o încetare a focului de 30 de zile, la finalul unor negocieri în Arabia Saudită. O altă veste bună pentru ucraineni este că primesc din nou armament american. „Mingea este în terenul lui Putin”, au explicat negociatorii. O delegaţie a americanilor este acum pe drum spre Moscova. Vladimir Putin le trasmite că ar putea fi de acord cu un armistiţiu, dar are propriile condiţii. Una dintre ele ar fi aceea ca Ucraina să nu mai primească armament din Occident.
După 9 ore de negocieri tensionate, Ucraina face un prim pas pentru repararea relaţiei cu Donald Trump şi acceptă un armistiţiu de 30 de zile în războiul cu Rusia.
„Au existat tot felul de discuţii despre diferite tipuri de încetări ale focului. Au fost discuţii şi despre oprirea atacurilor aeriene asupra infrastructurii fiecărei părţi„, a declarat Mike Waltz, consilier pentru Securitate Naţională al SUA.
„Astăzi am demonstrat lumii că vrem pace. Trebuie să se înţeleagă încă o dată că nu Ucraina a pornit acest război şi că Ucraina este gata pentru o pace justă şi de durată”, a declarat Andrii Yermak, şeful de cabinet al lui Zelinski.
Donald Trump l-a invitat din nou pe Zelenski la Casa Albă
Mulţumit de rezultat, Donald Trump l-a invitat din nou pe Zelenski la Casa Albă, după ce în urmă cu două săpătămâni l-a dat afară din Biroul Oval.
„Este o mare diferenţă între ce s-a întâmplat în timpul ultimei vizite la Casa Albă şi ce a fost azi. Este o încetare a focului totală”, a declarat Donald Trump, preşedintele SUA.
„Poziţia noastră rămâne absolut clară. Ucraina a căutat pacea încă din prima secundă a acestui război şi dorim să facem totul pentru a o obţine cât mai curând posibil şi într-un mod fiabil, astfel încât războiul să nu revină”, a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.
La nivel oficial, Vladimir Putin a transmis că aşteaptă ca americanii să-l informeze direct asupra condiţiilor acestui armistiţiu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.