Un elicopter care transporta pacienți s-a prăbușit luni în Mississippi. În accident au murit pilotul și doi angajați ai spitalului. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 12:30 în comitatul Madison. Elicopterul se întorcea la Columbus după ce transportase un pacient.
„Întreaga familie a Centrului Medical este îndurerată”, a declarat Dr. LouAnn Woodward de la Universitatea din Mississippi.
Este primul accident în cei 29 de ani de existență a serviciului de urgență AirCare. Administrația Federală a Aviației a început o investigație. Familiile victimelor au fost anunțate, dar numele nu au fost făcute publice.
Guvernatorul Tate Reeves a transmis pe Facebook:
Este o reamintire tragică a riscurilor pe care salvatorii din Mississippi și le asumă în fiecare zi. Statul nostru nu va uita sacrificiul acestor eroi”.


