Acasă Extern Lovitură dură pentru Volkswagen: Pierderi de 20 de miliarde de euro prognozate...

Lovitură dură pentru Volkswagen: Pierderi de 20 de miliarde de euro prognozate pentru 2024

0

Porsche Automobil Holding SE, cel mai mare acţionar de la grupul auto german Volkswagen, a anunţat că se aşteaptă să raporteze pierderi după taxe în valoare de 20 de miliarde de euro pentru anul fiscal 2024, din cauza deprecierii valorii investiţiilor sale la cel mai mare producător auto european, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Aceste deprecieri, anunţate prima dată în luna decembrie reflectă o diminuare semnificativă a valorii de piaţă a companiilor auto Volkswagen AG şi Porsche AG. La acea dată, Porsche SE nu a dorit să avanseze o estimare cu privire la profitul său anual după taxe, deoarece Volkswagen era încă într-un conflict cu sindicatele. Holdingul Porsche SE deţine 31,9% din acţiunile Volkswagen şi 12,5% din acţiunile Porsche AG.

Acum Porsche SE a informat că deprecierea valorii investiţiilor sale la Volkswagen şi Porsche AG se cifrează la 19,9 miliarde euro, respectiv 3,4 miliarde euro, ambele în zona superioară a intervalului comunicat anterior. De asemenea, Porsche SE a anunţat vineri că datoria sa netă ar urma să se ridice la 5,2 miliarde euro la data de 31 decembrie 2024.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.