Sprijinul oferit de Guvern pentru proiectele de modernizare a localităților, dificultățile, realizările și prioritățile autorităților au fost printre subiectele discutate de către prim-ministrul Dorin Recean și aleșii locali din raionul Ialoveni.
Potrivit unui comunicat, șeful Executivului a subliniat că, în ultimii doi ani, Guvernul a alocat, în cadrul celor două ediții ale programului „Satul European”, circa 230 de milioane de lei pentru realizarea a 57 de proiecte în localitățile din raionul Ialoveni. Astfel, locuitorii beneficiază de case de cultură renovate, clădiri publice eficientizate energetic, sisteme moderne de alimentare cu apă și de canalizare, noi săli și terenuri de sport etc.
„Vă îndemn ca pe viitor să continuați implementarea proiectelor care să soluționeze cele mai stringente probleme ale cetățenilor. Viitorul localităților noastre depinde de implicarea fiecărui primar”, a menționat premierul Dorin Recean.
Primarii prezenți la ședință au solicitat sprijin pentru reabilitarea drumului principal din orașul Ialoveni, extinderea infrastructurii educaționale, dar și pentru consolidarea capacităților specialiștilor din primării în ceea ce privește accesarea fondurilor și gestionarea eficientă a proiectelor.
Totodată, șeful Cabinetului de miniștri a amintit că, în următoarea perioadă, R. Moldova va beneficia de cel mai mare pachet de sprijin financiar din partea Uniunii Europene, în contextul adoptării Planului de creștere economică pentru Republica Moldova, care va contribui la dezvoltarea infrastructurii, securitatea energetică, îmbunătățirea serviciilor medicale, realizarea reformelor etc. Premierul a spus că este esențial ca proiectele prezentate de primării să fie bine fundamentate și cu impact pozitiv pentru comunități.
„Guvernul este alături de fiecare primar care dorește să dezvolte localitatea pe care o conduce. Cu eforturi comune și sprijinul partenerilor de dezvoltare, Moldova poate deveni o țară în care oamenii vor să rămână, o țară europeană”, a accentuat prim-ministrul Dorin Recean.
Șeful Guvernului și-a încheiat vizita în raionul Ialoveni cu participarea la festivitatea consacrată Zilei internaționale a femeii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.