La această etapă, autoritățile de la Chișinău nu văd cum Federația Rusă ar putea să ajungă militar în Republica Moldova. Declarația aparține premierului Dorin Recean și a fost făcută într-o conferință de presă, susținută după ședința Guvernului, transmite IPN.
Șeful executivului a precizat că Moldova este la masa discuțiilor despre pacea în Ucraina. „Președinta Sandu este prezentă în mediul internațional și european. Și corespunzător, Republica Moldova are grijă să trecem la adăpost”, a adăugat prim-ministrul.
Dorin Recean a mai spus că obiectivul de țară este a Republica Moldova să devină stat membru al Uniunii Europene, acolo unde este pace, securitate și prosperitate.
Administrația americană, sub conducerea președintelui Donald Trump, a oprit finanțarea pentru noi vânzări de arme către Ucraina și ia în calcul înghețarea livrărilor de arme din stocurile SUA. Sunt măsuri care amenință capacitatea Kievului de a lupta într-un moment critic în lupta sa împotriva forțelor ruse, au declarat actuali și foști oficiali americani, citați de presa internațională.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.