Acasă Social Numărul de infracțiuni comise de minorii din Moldova a crescut în 2024

Numărul de infracțiuni comise de minorii din Moldova a crescut în 2024

0

Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2024, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate peste 24 de mii de infracțiuni, în creștere cu 2,5% comparativ cu anul 2023, dar în scădere cu 6,5%, comparativ cu anul 2020. Rata infracționalității, în anul 2024, a constituit 102 infracțiuni la 10 mii de locuitori, comparativ cu 99 de infracțiuni în anul 2023, informează Biroul Național de Statistică.

Din infracțiunile înregistrate, 3% au constituit infracțiuni excepțional de grave și deosebit de grave, iar 18,7% infracțiuni grave, transmite SafeNews.md cu referire la jurnal.md.

Cele mai multe infracțiuni au fost înregistrate în mediul urban (60,4%). Fiecare a 3-a infracțiune (29,2%) a fost înregistrată în municipiul Chișinău, 5,5% – în municipiul Bălți, în Cahul – 2,9% și Orhei – 2,3%.

Fiecare a patra infracțiune înregistrată a fost săvârșită în locuri publice (22,6%). Totodată, din total infracțiuni înregistrate, cu aplicarea armelor de foc, explozivelor, grenadelor și minelor au fost înregistrate 94 de infracțiuni, inclusiv: 26 de cazuri de huliganism, 21 cazuri de vătămări intenționate și 6 cazuri de omor.

Totodată, în 2024, au fost înregistrate 493 de infracțiuni săvârșite de către minori sau cu participarea acestora, ceea ce a constituit 2% din totalul infracțiunilor înregistrate. Comparativ cu anul 2023, se atestă o creștere cu 9,8% a infracțiunilor săvârșite de minori. Cel mai frecvent minorii au fost implicați în săvârșirea furturilor – 45,6%, pungășiilor – 15,0%, huliganismului – 7,7% și jafurilor – 6,7%.

La 100 de mii de copii în vârstă de 0-17 ani au revenit 97 de infracțiuni comise de minori, comparativ cu 88 de infracțiuni în anul 2023.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.