Vlad Filat acuză IPRE și PAS de preluarea ilegală a atribuțiilor statului

Redacția SafeNews

Fostul premier Vlad Filat lansează acuzații la adresa ONG-urilor apropiate guvernării PAS, susținând că acestea au preluat funcțiile statului și controlează instituțiile-cheie sub pretextul promovării reformelor europene.

Într-un mesaj, Filat afirmă că așa-zisa „onegizare” a instituțiilor publice a început prin numirea activiștilor ONG-urilor în poziții-cheie din Parlament, Guvern, Președinție, SIS, CNA, CSM și alte structuri de stat. Potrivit lui, ONG-urile favorizate de actuala guvernare nu doar că beneficiază de finanțare externă netransparentă, ci și influențează politicile publice, subminând independența instituțiilor.

Un exemplu flagrant, spune fostul premier, este Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), pe care îl acuză că a devenit „raider de date personale” și că, din banii Fundației Soros, a gestionat inclusiv comunicarea la Procuratura Generală și Ministerul Justiției. Mai mult, IPRE ar fi obținut acces la registre publice și softuri de analiză, ajungând la peste 680.000 de accesări, depășind cu mult limita anunțată inițial.

PUBLICITATE

Filat mai susține că din fondurile contribuabililor olandezi, IPRE a preluat de la 1 noiembrie 2024 „comunicarea strategică” a Ministerului Justiției, având misiunea de a prezenta „eșecul reformei ca pe un mare succes”. În plus, același ONG ar redacta atât rapoartele ministerului despre „alinierea la standardele UE”, cât și rapoarte „independente” despre progresul Moldovei pe calea europeană.

„Cum este posibil ca un ONG să exercite atribuții specifice unor instituții de stat? Nu dacă, ci când vor răspunde în fața legii cei implicați în aceste ilegalități?”, întreabă retoric fostul premier.

.