Acasă Social Tot mai mulţi moldoveni se îmbolnăvesc de gripă. Numărul cazurilor a crescut...

Tot mai mulţi moldoveni se îmbolnăvesc de gripă. Numărul cazurilor a crescut cu 26% în doar o săptămână

0

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunţă că în perioada 17.02.2025 – 23.02.2025, numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) a fost în creștere cu 2% comparativ săptămâna trecută şi, în total, în ţară au fost înregistrate 10 503 cazuri  majoritatea fiind la copii (58%). De asemenea, potrivit datelor, în perioada menţionată au fost înregistrate 492 de cazuri de gripă sezonieră, atestându-se o creștere de 26% în comparație cu săptămâna precedentă.

„Mun. Chișinău – 336 de cazuri; Dondușeni – 22 cazuri; Edineț – 16 cazuri; Bălți și Ialoveni – câte 15 cazuri; Orhei – 11 cazuri;  Călărași și Căușeni – câte 10 cazuri; Râșcani și Ungheni – câte 8 cazuri; Criuleni – 5 cazuri; Soroca și Strășeni – câte 4 cazuri; Cimișlia, Fălești, Florești, Rezina și Sângerei – câte 3 cazuri; Briceni, Comrat, Hâncești, Taraclia și Telenești – câte 2 cazuri; Ceadâr-Lunga, Drochia și Ocnița – câte 1 caz),atestându-se o creștere de 26% în comparație cu săptămâna precedentă.

Totodată, au fost înregistrate 8 cazuri de COVID-19, în creștere de 2 ori comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani au fost raportate 2 cazuri.

În contextul creşterii cazurilor de infecţii, cetăţenii sunt îndemnaţi să urmeze sfaturile specialiştilor:

  • păstrare distanței sociale;
  • evitare locurilor aglomerate; spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun;
  • respectarea igienei tusei și a strănutului (acoperirea nasului și a gurii cu un șervețel, sau folosirea plicii cotului în timpul tusei și a strănutului);
  • respectarea măsurilor sanitare la locul de trai, la locul de muncă, de educație și învățământ, cu aerisirea spațiilor închise; purtarea măștilor în instituțiile medicale;
  • adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției respiratorii; menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate.

Pentru instituțiile medico-sanitare publice și private:

  • limitarea accesului vizitatorilor în IMSP și purtarea măștilor de protecție de către personal și vizitatori;
  • asigurarea ventilației regulate a încăperilor și efectuarea curățeniei și dezinfecției suprafețelor utilizate frecvent;
  • revizuirea și completarea rezervelor de medicamente antivirale, echipamente de protecție și dezinfectanți;
  • fortificarea măsurilor de control al infecțiilor în cadrul unităților medicale.

Pentru instituțiile de învățământ:

  • asigurarea disponibilității permanente a produselor pentru igiena mâinilor, inclusiv săpun lichid și dezinfectanți;
  • curățarea frecventă a suprafețelor cu risc crescut de contaminare, cum ar fi băncile, clanțele ușilor, balustradele și echipamentele utilizate în comun;
  • aerisirea regulată a sălilor de clasă și evitarea supraaglomerării în spațiile închise;
  • triajul zilnic la intrare pentru identificarea precoce a simptomelor respiratorii;
  • responsabilizarea părinților cu privire la necesitatea menținerii acasă a copiilor care prezintă semne de boală și informarea telefonică a instituției de învățământ.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.