Pe parcursul săptămânii curente, vigilența polițiștilor de frontieră din cadrul Punctului comun de trecere a frontierei „Palanca-Maiaki-Udobnoe” a dus la identificarea unei tentative de corupere activă în timpul controlului de frontieră.
Potrivit Poliției de Frontieră, un conațional în vârstă de 40 de ani a încercat să influențeze procesul de verificare prin prezentarea documentului de călătorie însoțit de mijloace bănești, în timpul controlului de ieșire din Republica Moldova.
Cetățeanul moldovean a plasat o bancnotă în pașaport și a motivat gestul drept „pentru ceai”. Cazul a fost denunțat imediat, iar cercetările continuă pentru stabilire tuturor circumstanțelor.
În context, IGPF recomandă cetățenilor:
– Evitați orice tentativă de mituire. Orice încercare de a influența ilegal deciziile autorităților se sancționează conform legii;
– Dacă observați nereguli sau acte de corupție, vă încurajăm să le raportați autorităților competente pentru a contribui la menținerea unui climat de integritate;
– Pentru denunțarea manifestărilor de corupție contactați Linia Anticorupție la numărul scurt 1520.
„Poliția de Frontieră reiterează angajamentul său de a combate orice act de corupție și de a asigura respectarea strictă a legislației naționale”, mai menționează reprezentanții IGPF.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.