Patru persoane au ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Cazul a avut loc ieri, 18 februarie, în jurul orei 11:26, pe traseul R-34, în proximitatea localității Mereșeni, din raionul Hîncești, susțin sursele PulsMedia.MD din cadrul INSP.
Astfel, potrivit surselor în accident a fost implicat un automobil de marca Honda Insight, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 45 de ani.
În urma accidentului, la fața locului a fost solicitată intervenția unei echipe de descarcerare pentru a extrage trei pasageri care au rămas blocați între fiarele contorsionate ale mașinii. Victimele s-au dovedit a fi două femei de 44 de ani și respectiv 56 de ani, dar și un bărbat de 61 de ani.
Cele trei persoane au fost preluate de ambulanțe și au fost transportate la spital pentru a li se acorda ajutorul medical necesar. Totodată, șoferul mașinii au scăpat viu și nevătămat.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.