Kremlinul a dat asigurări vineri că nu este interesat să revină în G7 după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus că „i-ar plăcea” ca Rusia să revină în acest grup format acum din cele mai dezvoltate șapte țări ale lumii și din care Rusia a fost expulzată după anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.
„Grupul, numit acum G7, și-a pierdut semnificativ din relevanță inclusiv prin prisma faptului că reunește țări care acum nu sunt lideri în dezvoltare, aflați în diferiți parametri ai creșterii socioeconomice”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în conferința sa de presă telefonică zilnică, informează EFE, transmite SafeNews.md cu referire la digi24.ro.
Peskov a adăugat că „acele centre de creștere s-au mutat în alte regiuni ale globului și, din acest punct de vedere, considerăm, desigur, că suntem mult mai interesați de continuarea activității noastre constructive în cadrul G20” (grupul țărilor cele mai dezvoltate și în curs de dezvoltare – n.r.).
Trump a pledat joi pentru revenirea Rusiei în G7 (din care fac parte Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și SUA – n.r.), care a fost expulzată din grup – numit la acea vreme G8 – la 24 martie 2014, la câteva zile după anexarea Crimeei în urma unui referendum considerat ilegal de Kiev și Occident.
„Mi-ar plăcea să se întoarcă. Bănuiesc că a fost o greşeală să-i expulzăm”, a declarat Trump din Biroul Oval al Casei Albe.
Trump a considerat o „greșeală” decizia luată de Statele Unite, în mandatul lui Barack Obama (2009-2017), și de alte țări din G7 de a suspenda Rusia în efortul de a izola și pedepsi Moscova pentru încălcarea suveranității ucrainene.
„Este foarte posibil ca, dacă ar fi încă parte din G8, problema cu Ucraina să nu fi apărut. Și dacă aș fi fost președinte, cu siguranță nu s-ar fi întâmplat. Rusia nu ar fi atacat niciodată Ucraina”, a repetat Trump.
În martie 2014, ceilalți șapte membri ai G8 au suspendat Rusia din calitatea ei de stat membru, cu toate că nu au ajuns până acolo încât să oficializeze expulzarea permanentă a acestei țări din grup.
Rusia a promovat ca alternativă grupul BRICS – Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, Egipt, Iran, Indonezia, Emiratele Arabe Unite și Etiopia – al cărui summit a avut loc în octombrie anul trecut în orașul rus Kazan.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.