Angajații Căii Ferate din Moldova (CFM) au ieșit la protest în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției, solicitând achitarea urgentă a restanțelor salariale. Manifestații similare au avut loc și la nodurile feroviare din Ocnița, Bălți, Ungheni, Bender, Basarabeasca și Giurgiulești. Sindicaliștii acuză autoritățile de inacțiune și cer compensații pentru pierderile financiare cauzate de întârzierile la plată.
Între timp, directorul interimar al CFM, Serghei Tomșa, a recunoscut gravitatea situației și dificultățile financiare cu care se confruntă întreprinderea. Intro postare pe rețelele de socializare, el a subliniat că problema salariilor este prioritară și a făcut apel la angajați să rămână uniți, promițând că în curând vor fi anunțate detalii despre momentul în care vor începe plățile.
„Trecem printr-o perioadă extrem de dificilă, iar lipsa salariilor luni la rând este o situație inacceptabilă pentru voi și pentru familiile voastre. Înțeleg perfect frustrarea și nemulțumirea voastră, iar protestele din fața Guvernului sunt o expresie firească a acestei realități”, a declarat Tomșa.
PUBLICITATE
Directorul interimar al CFM susține că problemele financiare actuale sunt rezultatul unei gestionări defectuoase din trecut, însă dă asigurări că noua conducere lucrează la soluții pentru redresarea companiei. Printre măsurile avute în vedere se numără atragerea de investiții, restructurarea organizațională și accesarea sprijinului european pentru modernizarea infrastructurii feroviare.
Sindicaliștii cer și majorarea salariului minim la 5.500 de lei, față de 3.500 de lei în prezent. Ei avertizează că, în lipsa unor soluții concrete, cei aproximativ 4.850 de angajați ai întreprinderii ar putea fi nevoiți să își suspende contractele individuale de muncă.
Situația financiară a CFM s-a agravat începând cu august 2022, odată cu redeschiderea portului Odesa, care a redus semnificativ tranzitul feroviar din Ucraina. Scăderea veniturilor a dus la acumularea restanțelor salariale și la reducerea activității operaționale a companiei.
Pentru a diminua impactul crizei financiare, în septembrie 2024, CFM a introdus un program de muncă redus la patru zile pe săptămână.
De asemenea, întreprinderea a scos la licitație vagoane și piese vechi, însă veniturile obținute nu au fost suficiente pentru achitarea integrală a datoriilor salariale.
Protestatarii susțin că, în absența unor acțiuni concrete din partea autorităților, mișcările de protest vor continua și se vor intensifica în perioada următoare.




