Deputații blocului PSRM-PCRM au depus moțiune simplă privind activitatea ministrului Sănătății, Ala Nemerenco. Aceasta a fost prezentată în cadrul ședinței de azi a Parlamentului.
Socialiștii și comuniștii susțin că situația din domeniul sănătății este una catastrofală, făcând trimitere la mai multe cazuri de deces mediatizate în ultima perioadă, iar vina o poartă anume conducerea ministerului.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a promis opoziției că Ala Nemerenco va veni în Parlament și va răspunde la toate întrebările deputaților.
Potrivit legislației, moţiunea simplă exprimă poziţia Parlamentului într-o anumită problemă de politică internă sau externă ori, după caz, într-o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Aceasta poate fi iniţiată de cel puţin 15 deputaţi.
Dezbaterea moţiunii simple are loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere, și se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.


