Acasă Politic Grosu, despre ping-pongul cu șefa PA: Asistăm la apariția unui nou actor

Grosu, despre ping-pongul cu șefa PA: Asistăm la apariția unui nou actor

0

Decizia de fuzionare a Procuraturii Anticorupție (PA) cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a stârnit mai multe controverse în spațiul public. Printre primele persoane care s-au opus a fost chiar șefa PA, Veronica Dragalin, care a calificat decizia drept o încercare a PAS de a o elimina din sistem.

În lipsa unor probe corespunzătoare, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a calificat afirmațiile, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, drept „gratuite” și a spus că în acest fel Dragalin încearcă să paseze responsabilitatea pentru „eșecul lamentabil” al PA și să-și facă un loc în politica moldovenească, făcând totodată uz de resursele administrative care îi stau încă la dispoziție, scrie jurnal.md.

Președintele legislativului țării a punctat că ultimele declarații făcute de șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, precum și ultimele ieșiri ale acesteia par mai degrabă încercări de găsire a unui loc pe arena politica moldovenească. Grosu spune că nu se împotrivește unui asemenea demers, însă nu poate accepta ideea utilizării resurselor adminstrative pentru câștigarea de capital politic.

„Eu cred că noi asistăm la apariția pe scena politică din Republica Moldova a unui actor politic nou. Și n-aș avea nimic împotrivă, pentru că este loc pentru toată lumea care vrea să facă politică. Unicul lucru pe care îl recomand insistent este să nu folosim resursele administrative pentru promovarea viitoare cariere politice”, a declarat speakerul Parlamentului.

Dragalin a afirmat de curând că anumite persoane membre ale partidului de guvernare ar fi încercat să influențeze procesul de justiție. În rezultat, potrivit spuselor șefei PA, PAS ar fi încercat să scape de aceasta și pentru că aceasta s-a opus, partidul a decis fuzionarea PA cu PCCOCS. Totuși, Igor Grosu a calificat aceste declarații ca fiind „gratuite”, din moment ce șefa PA s-a limitat doar la declarații și nu există niciun dosar în acest sens.

Mai mult decât atât, Grosu a explicat că decizia de fuzionare a celor două instituții nu a fost motivată de declarațiile unor persoane.

„Referitor la afirmațiile pe care le-a făcut, mie îmi pare cel puțin straniu că până acum, persoana care a făcut aceste afirmații încă nu i-a scris șefului Procuraturii Anticorupție o cerere sau o sesizare că a existat o tentativă de influențare a unor decizii. Sunt niște afirmații gratuite atâta timp cât tu nu vii cu niște acțiuni concrete, dacă tot pretinzi că cineva încearcă să te influențeze într-un dosar sau altul. Ceea ce noi am făcut, facem și o să facem este să spunem fiecărei instituții care nu-și face treaba că ea nu-și face treaba. Aici nu e vorba despre persoane. Deseori mulți confundă instituția și rolul instituției cu ambițiile personale, frustrările personale pe care le are un conducător sau altul”, a subliniat președintele legislativului.

Speakerul parlamentului a calificat întreaga scenă cu Dragalin drept o „încercare disperată” de a masca lipsa de rezultate și finalități în dosarele deschise.

„Eu văd o încercare de a pasa responsabilitatea pentru eșecul lamentabil în acest mandat de trei ani de zile în fruntea unei instituții foarte importante din arhitectura justiției din Republica Moldova. Este o încercare disperată pentru justificarea acestei impotențe în realizarea actului justiției și combaterea corupției. Altceva nu-mi explic”, a conchis Igor Grosu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.