Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut un înalt funcționar de la departamentul antiterorist care este suspectat de spionaj în favoarea Rusiei, relatează Reuters care subliniază că este doar unul dintr-o serie de cazuri care ilustrează amenințarea continuă pe care o reprezintă agenții secreți la adresa securității naționale de la Kiev, scrie Hotnews.ro
Funcționarul reținut a fost șeful de personal al centrului și a lucrat pentru Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB),a anunțat SBU pe Telegram.
Oficialul care a fost arestat sub acuzația de trădare de stat nu a fost numit în comunicările oficiale, dar Kievul a precizat că persoana respectivă a lucrat într-o funcție de conducere la departamentul antiterorist din 2016.
„Am folosit software criptat pentru a intra în dispozitivile sale. Am «trăit» constant cu el și am reușit să documentăm calitativ colectarea și transmiterea de informații către inamic”, a declarat șeful SBU, Vasil Maliuk.
SBU spune că are dovezi pentru cel puțin 14 cazuri în care oficialul a trădat în favoarea Rusiei.
Maliuk a declarat că SBU a trimis Moscovei informații eronate în cursul operațiunii de prindere a spionului suspectat, fără a elabora.
În cei aproape trei ani de război, oficialii ucraineni au anunțat numeroase operațiuni de capturare a agenților recrutați de Moscova.
Ucraina i-a acuzat de spionaj, de furnizarea coordonatelor unor obiective militare, de incendierea vehiculelor militare și de alte activități ilegale.
Mai recent, SBU a declarat că spionii ruși orchestrează explozii în birourile de recrutare din Ucraina pentru a submina efortul de mobilizare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.