Doi angajați medicali ai unui spital din statul australian New South Wales, care au apărut într-un videoclip pe rețelele de socializare amenințând că vor ucide pacienți israelieni, au fost identificați și au fost „suspendați imediat” de la locul de muncă, a declarat ministrul sănătății din NSW, citat de Reuters și The Guardian.
Ryan Park, ministrul sănătății din NSW, a lansat o investigație după ce un creator de conținut israelian a publicat un videoclip care prezintă o conversație online pe care a avut-o cu două persoane dintr-un spital din acest stat, pe o platformă de videochat asemănătoare cu Chatroulette. Aceste platforme conectează în mod aleatoriu utilizatorii lor din diferite colțuri ale lumii pentru conversații.
Israelianul Max Veifer folosește platforma pentru a le pune întrebări despre Israel celor cu care vorbește. Veifer, care distribuie cu regularitate videoclipuri pe TikTok are 102.000 de urmăritori, iar videoclipurile sale au fost apreciate de 4,2 milioane de utilizatori.
În videoclipul care a șocat opinia publică din Australia, israelianul începe o conversație cu un bărbat îmbrăcat într-un halat medical cu inscripția NSW Health. Bărbatul se identifică drept medic.
Când Veifer spune că este din Israel, el răspunde: „Voi fi foarte sincer cu tine… sunt atât de supărat că ești israelian. În cele din urmă, vei fi ucis și vei ajunge în Jahannam [iad]”.
Veifer îi întreabă apoi pe bărbat și pe o femeie care stă lângă el ce ar face dacă un israelian ar veni la spitalul lor, iar femeia răspunde, după ce a folosit un limbaj injurios la adresa israelianului și îl amenință cu moartea, că „nu îl voi trata, îl voi ucide”.
Bărbatul adaugă: „Nu ai idee câți câini israelieni au venit la acest spital, iar eu i-am trimis în Jahannam. I-am trimis literalmente în Jahannam”.
These two nurses in Australia have been relieved of their duties after bragging about murdering Jewish patients.
— Andrew Doyle (@andrewdoyle_com) February 12, 2025
Whether they were lying or not, the open antisemitism that we’ve seen in recent times is terrifying. pic.twitter.com/y9CEExzir7
Comentariile celor doi angajați ai sistemului medical au provocat consternare în Australia
Ministrul Park a calificat comportamentul din videoclip al celor doi angajați drept „josnic, dezgustător și revoltător”.
„Întregul videoclip, de la început până la sfârșit, este îngrijorător pentru mine… faptul că au ales să facă asta în uniformă, că au ales să facă asta în timp ce ar fi trebuit să aibă grijă de pacienți”, a spus oficialul australian.
El a precizat că cei doi, identificați ca fiind asistenți medicali de la spitalul Bankstown, au fost suspendați.
„Evident, acum urmează un proces de investigare. Nu vreau să las nici măcar o fărâmă de speranță care să le permită să creadă că vor mai lucra vreodată pentru NSW Health”, a subliniat Park. El a precizat de asemenea că poliția din NSW și Comisia pentru Reclamații în Domeniul Sănătății din NSW vor investiga incidentul.
Întrebat despre posibilele infracțiuni raportate poliției, Park a spus: „Asistenții medicali au un consiliu profesional și un standard clinic la care sunt înregistrați. Așadar, în primul rând, acesta a fost complet încălcat”.
Premierul Australiei a oferit asistență investigatorilor locali
Prim-ministrul australian Anthony Albanese a declarat că poliția federală australiană a oferit „orice asistență necesară” poliției din statul New South Wales.
„Am văzut acest videoclip antisemit. Este alimentat de ură și este dezgustător. Comentariile sunt josnice, imaginile sunt îngrozitoare și rușinoase”, a declarat Albanese în parlament.
Australia a fost martora unei serii de atacuri tot mai frecvente asupra sinagogilor, clădirilor și mașinilor de la începutul războiului dintre Hamas și Israel, în octombrie 2023, stârnind temeri în rândul celor aproape 115.000 de evrei care trăiesc în țară.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.