Un bărbat de 55 ani a fost reținut fiind suspectat de exploatarea sexuală a unor adolescente, pe care le-ar fi adăpostit în apartamentul său din Chișinău. Potrivit oamenilor legii, în unul din cazuri, individul ar fi racolat o minoră de 13 ani, ar fi primit-o în casă, i-ar fi asigurat alimentația și i-ar fi cumpărat îmbrăcăminte, însă grija bărbatului s-a dovedit a fi falsă, întrucât întreținea cu ea relații sexuale, profitând de lipsa ei de alternativă.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că, din 2022, victimele individului erau copile de la 13 ani, cu probleme de familie și care refuzaseră să rămână acasă. Este vorba despre cazuri fără unul sau fără ambii părinți, cu probleme de alcool.
În cazul minorei de 13 ani, învinuitul nu s-ar fi oprit doar la întreținerea relațiilor sexuale, ci ar fi început să înregistreze video. Ulterior, ar fi publicat scenele pornografice pe un grup de pe aplicația mobilă Telegram. Astfel, bărbatul ar fi exploatat-o pe copilă peste 40 de zile – perioadă în care acesta ar fi adăpostit și alte adolescente în situații vulnerabile, care fugiseră de acasă.
La solicitarea procurorilor, învinuitul a fost plasat în arest preventiv. Minora a fost transferată la un centru de plasament.
Inspectoratul General al Poliției precizează că persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.