O ghicitoare româncă este căutată în Austria, după ce autoritățile au descoperit în locuința sa aproximativ 7 milioane de euro și 25 de kilograme de aur. Ministrul de Interne austriac a declarat, într-o conferință de presă, că acest caz va rămâne în istoria criminalistică a țării. Una dintre victimele ghicitoarei afirmă că a fost păcălită și a pierdut 730.000 de euro, scrie digi24.ro.
În urma perchezițiilor efectuate la conacul femeii, anchetatorii au confiscat bijuterii, ceasuri de lux, lingouri de aur, precum și suma de 6,6 milioane de euro în numerar. Cu toate acestea, ghicitoarea nu a fost găsită și este dată dispărută de mai multe luni.
Între timp, fiul ei a fost arestat sub acuzația de complicitate, însă, potrivit presei locale din Austria, acesta a refuzat să coopereze cu autoritățile. În locuința bărbatului au fost descoperite cărți de tarot, amulete și arme de foc.
„Este unul dintre cele mai mari cazuri de fraudă investigate vreodată în Austria Inferioară. Este un caz în care s-a profitat de situațiile emoționale dificile ale oamenilor, iar făptuitorii au acționat cu o viclenie deosebită”, a declarat ministrul de interne, Gerhard Karner, potrivit libertatea.ro.
Victimele sunt persoane în vârstă și bolnave, ceea ce îngreunează și mai mult investigațiile. Se presupune că există și victime în străinătate, motiv pentru care autoritățile colaborează „strâns cu autoritățile din Germania și Elveția”, a mai precizat ministrul austriac de interne.
Presa străină relatează că una dintre victimele femeii i-ar fi dat acesteia suma de 730.000 de euro pentru a o „elibera” de un blestem. Ghicitoarea ar fi avertizat-o că, în viitorul apropiat, o rudă apropiată ar putea deceda, motiv pentru care ar fi necesare mai multe ședințe de „curățare spirituală”.
Ministrul de Interne din Austria a anunțat că va crea un birou special pentru investigarea înșelătoriilor de acest tip. Autoritățile fac apel la cetățeni să ofere informații care ar putea ajuta la depistarea femeii.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.