Elon Musk a numit instituțiile media „Radio Europa Liberă” și „Vocea Americii” drept „nebuni radicali de stânga” și le-a acuzat de risipirea banilor contribuabililor, relatează DW. Totodată a cerut închiderea acestora.
„Sunt doar niște nebuni radicali de stânga care vorbesc singuri, arzând 1 miliard de dolari pe an din banii contribuabililor americani”, a scris Musk pe rețeaua de socializare X. „Da, închideți-le… Nimeni nu le mai ascultă”, a adăugat el.
Menționăm, Radio Europa Liberă are redacții în mai multe țări, inclusiv în România și Republica Moldova.
Anterior, Elon Musk s-a referit și la activitatea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). El a spus că lucrează la închiderea agenției și a catalogat instituția drept „organizație criminală”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.