Acasă Justiţie Tragedia din Strășeni: Șoferul vinovat, condamnat la șapte ani de închisoare

Tragedia din Strășeni: Șoferul vinovat, condamnat la șapte ani de închisoare

0

Judecătoria Strășeni a pronunțat o sentință într-un dosar penal în privința unui tânăr de 22 de ani, care în vara anului curent a fost implicat într-un accident rutier care s-a soldat cu decesul a cinci persoane.

„În urma examinării probelor și a circumstanțelor cauzei, instanța a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani și 1 lună, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, precum și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport”, anunță responsabilii din cadrul Judecătoriei Strășeni, scrie tvn.md. 

Pe lângă pedeapsa penală, instanța a dispus și acordarea de despăgubiri pentru prejudicii morale și materiale în favoarea părților vătămate. Astfel, inculpatul și partea civilmente responsabilă au fost obligați să achite compensații semnificative, incluzând sume pentru prejudicii morale, materiale, cheltuieli funerare și de asistență juridică.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată potrivit prevederilor legale.

Amintim că cinci persoane au ars de vii după ce mașinile în care se aflau au luat foc în urma unui grav accident rutier produs în raionul Strășeni, satul Codreanca.

Tânărul, care se afla la volanul automobilului Mitsubishi și care a provocat impactul tragic, ar fi ieșit la depășire pe contrasens. Acesta s-ar fi deplasat din direcția Capitalei și ar fi circulat cu viteză excesivă.

Ulterior, tânărul a fost reținut pentru 30 de zile, printr-o decizie a magistraților din Strășeni luată în data de 14 august curent.

Potrivit procurorilor, tânărul este cercetat în două cauze penale. În una, cea legată de accidentul din 10 august, pe faptul încălcării regulilor de securitate a circulației rutiere care a dus la decesul mai multor persoane – art.264 alin. (5) din Codul penal. Pentru această crimă, legea prevede închisoare de la 6 la 10 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.