Acasă Extern Un adolescent în vârstă de 15 ani moare înjunghiat într-un liceu catolic...

Un adolescent în vârstă de 15 ani moare înjunghiat într-un liceu catolic în Anglia

0

Un adolescent în vârstă de 15 ani a murit înjunghiat într-un liceu catolic, la Sheffield, în nordul Angliei, anunţă poliţia, un nou exemplu al flagelului violenţelor cu arme albe între tineri în Regatul Unit, relatează AFP.

Acest elev, identificat ca fiind Harvey Willgoose, a fost înjunghiat luni la prânz (14,00, ora României), în incinta Liceului All Saints, în South Yorkshire, iar salvatorii nu au reuşit să-l reanime.

”Victima, un băiat de 15 ani, a fost grav rănită, iar în pofida tuturor eforturilor serviciilor de salvare a decedat, din păcate, la scurt timp după aceea”, a anunţat într-o conferinţă de presă, luni după-amiaza, adjuncta şefului poliţiei locale, Lindsey Butterfield.

”Un băiat de 15 ani suspectat de omor a fost arestat şi se află în detenţie pereventică”, a anunţat ea.

Premierul Keir Starmer, care se afla la Bruxelles, a transmis condoleanţe familiei.

El a declarat că ”întreaga ţară plânge ”împreună cu ei” pierderea băiatului.

”Guvernul meu este absolut hotătât să lupte împotriva criminalităţii cu cuţitul pentru ca tinerii să fie în securitate pe străzile şi în şcolile noastre”, a dat el asigurări.

Acest atac este ultimul dintr-o listă lungă în Regatul Unit, în care numărul incidentelor cu armă albă creşte într-o măsură în care premierul Keir Stermer a evocat o ”criză naţionaţă”.

În lupta împotriva acestui flagel, o lege care interzice macetele şi cuţitele de tip ”zombi”, arme asociate cultului gangurilor, a intrat în vigoare în septembrie, iar Guvernul a promis să înăsprească controlul vânzării de cuţite online.

Presa britanică scrie că acest liceu catolic, cu aproximativ 1.400 de elevi, a fost închis temporar săptămâna trecută, din cauza ”cComportamentului ameninţător al unui mic nunăr de elevi, care a ameninţat să comită violenţe fizice”, le-a spus directorul părinţilor.

Flori, lumânări şi baloane au fost depuse în faţa Liceului All Saints, care a fost închis, la fel ca un drum din apropiere, pentru ca poliţia să ancheteze.

Pe de altă parte, o adolescentă a fost găsită vinovată luni de o tentativă de omor a două profesoare şi unui elev într-o şcoală secundară, în apropiere de Swansea, în Ţara Galilor, în aprilie 2024.

În vârstă de 13 ani la momentul faptelor, ea i-a atacat cu cuţitul în şcoală, la Ammanford.

Ea urmează să-şi afle pedeapsa ulterior.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.