Parlamentul se convoacă în sesiunea de primăvară începând cu data de 3 februarie. Șeful legislativului, Igor Grosu, a semnat o dispoziție în acest sens, transmite IPN.
Potrivit documentului, deputații se vor întruni în ședință plenară la propunerea Biroului permanent al Parlamentului, după pregătirea ordinii de zi.
Sesiunea de toamnă 2024 a Parlamentului s-a încheiat pe 26 decembrie, iar în perioada 29-30 ianuarie, deputații s-au convocat în sesiunea extraordinară, la solicitarea lui Igor Grosu.
Legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. Iar sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.