O echipă de jurnaliști de la France 24 a mers în Zona de Securitate pentru a documenta impactul crizei energetice asupra localnicilor. Aceștia au fost însoțiți de avocatul Vadim Vieru, din partea organizației Promo-LEX.
„Această criză energetică, creată artificial de Federația Rusă, afectează grav populația, care se confruntă cu frigul iernii fără acces la încălzire”, a precizat Promo-LEX.
Amintim că Gazprom a suspendat livrarea gazelor naturale către Moldovagaz începând cu data de 1 ianuarie 2025. În legătură cu potențiala criză umanitară în regiunea transnistreană din cauza nerespectării de către Federația Rusă a contractului livrărilor de gaze naturale consumatorilor din stânga Nistrului, Republica Moldova, se află în stare de urgență începând cu 16 decembrie 2024.
Mai jos puteți vedea reportajul video realizat de France 24 în Transnistria.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.