Acasă Justiţie DOC // Fiul fostului președinte Vladimir Voronin, Oleg, schimbă judecătorul

DOC // Fiul fostului președinte Vladimir Voronin, Oleg, schimbă judecătorul

0

Oleg Voronin schimbă judecătorul. După ce a fost restituită instanței de fond, cauza în care fiul fostului președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, Oleg, a contestat decizia Băncii Naționale (BNM), din 2019, prin care a fost lăsat fără acțiunile Fincombank, a fost redistribuită judecătorului Gheorghe Stratulat. Măsura a fost luată după suspendarea magistratei Tatiana Avasiloaie. Prima ședință în componența nouă este programată pentru sfârșitul lunii februarie, la aproape 5 ani de la inițierea acțiunii, scrie anticoruptie.md

Voronin Oleg by SAFE

La 10 ianuarie 2020, Oleg Voronin s-a adresat în instanța de judecată cu acțiune în contencios administrativ împotriva BNM. Fiul fostului președinte solicită anularea integrală a hotărârii BNM, din ianuarie 2019, care a constatat că acesta, împreună cu familia sa, dar și compania ”Avicomagro” SRL, ar fi acționat concertat în raport cu BC ”Banca de Finanțe și Comerț” SA.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din 17 ianuarie 2023, examinarea cauzei a fost strămutată la Curtea de Apel Chișinău. Ultima a solicitat opinia Curții Supreme de Justiție în ceea ce privește conflictul negativ de competență apărut, iar magistrații instanței supreme au constatat că dosarul urmează să fie examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani.

În august 2023, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a restituit instanței de fond cauza care a fost inițial examinată de Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, după care, invocându-se un conflict de competență, dosarul a trecut la Curtea de Apel Chișinău.

La începutul anului 2019, BNM a decis deja să blocheze un grup de acționari ai Fincombank care dețineau 36,1% din capital. Motivul invocat era faptul că aceștia ar acționa concertat, beneficiar fiind Oleg Voronin, care deţinea direct 15,92%, iar împreună cu familia – 23,54% din capitalul băncii comerciale. Alături de grupul Voronin, ar fi acționat concertat şi compania Avicomagro SRL, care deţinea oficial 6,82% din acțiuni. .Aceștia au fost obligaţi să-și vândă cotele. Pentru că nu au făcut-o în termenele prevăzute de legislaţie, acțiunile au fost anulate şi emise altele noi, care au fost scoase la vânzare la Bursă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.