Blocul Împreună (Platforma DA, Partidul Schimbării, Liga Orașelor și Comunelor ) solicită clarificări premierului Recean în privinţa naţionalizării / recuperării unor active strategice, preluate de către Federaţia Rusă, scrie newtv.md.
Potrivit politicienilor, „declaraţiile vagi ale premierului Recean lasă loc de interpretări şi potenţiale riscuri, îndeosebi în cazul unei eventuale naţionalizări a SA „Moldovagaz”, care are datorii de peste 11 miliarde dolari faţă de Gazprom”. Astfel, Blocul Împreună îi solicită prim-ministrului să prezinte clarificări publice şi să explice „care active strategice urmează să fie recuperate” :
„Deoarece aţi solicitat revizuirea legislaţiei privind naţionalizarea, intenţionaţi să recuperaţi activele date prin naţionalizare? Ce problemă vreţi să rezolvaţi prin naţionalizare? Care soluţii de alternativă au fost examinate? A fost perfectată o notă informativă în acest sens? Solicităm publicarea notei informative în cauză. Propunerea de naţionalizare / recuperare a fost consultată cu Parlamentul, sau este o iniţiativă personală a prim-ministrului Recean? Care sunt costurile estimative ce urmează a fi achitate ca despăgubire în cazul naţionalizării? Presupune asta efectuarea unei evaluări a patrimoniului ce urmează a fi naţionalizat? Aceste mijloace au fost prevăzute în bugetul de stat? Contractarea consultanţilor juridici internaţionali urmează a fi efectuată prin licitaţie, în baza unui caiet de sarcini? Solicităm publicarea acestui caiet de sarcini. Care sunt costurile pentru contractarea consultanţilor juridici internaţionali? Guvernul a achitat integral serviciile companiilor care au elaborat auditul internaţional al datoriei la gaz? Este adevărat că există datorii de 350.000 euro, restante de un an şi jumătate?” sunt întrebările adresate lui Recean.
Amintim că în data de 30 decembrie, premierul a a solicitat Ministerului Justiției revizuirea legislației cu privire la naționalizare.
Ulterior, Recean a declarat că Guvernul este în căutarea unor consultanţi juridici internaţionali care vor asista Guvernul în procesul respectiv de recuperare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.