Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi astfel cel de-al doilea mandat şi încheind una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii, relatează Reuters. Ziua învestirii este, prin tradiţie, dedicată în mare parte fastului şi ceremonialului. Un preşedinte părăseşte Casa Albă, iar altul se instalează. Dar Trump, un republican, s-a angajat, de asemenea, să semneze în prima sa zi în funcţie şi o serie de ordine executive pe teme care variază de la securitatea frontierelor la producţia de petrol şi gaze.
Trump va depune jurământul în prezenţa preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite, John Roberts, la ora locală 12 p.m. (19.00, ora Moldovei). Iniţial ceremonia trebuia să aibă loc în faţa Capitoliului Statelor Unite, dar acum va avea loc în interiorul complexului congresional din cauza vremii foarte reci.
Trump va rosti apoi discursul cu care îşi începe al doilea mandat. În interviuri, el a declarat că intenţionează ca acesta să fie înălţător şi unificator. Acest lucru ar marca o diferenţă faţă de primul său discurs din Ziua Învestirii din 2017, care descria în detaliu o ţară distrusă, pe care a descris-o drept un „carnaj american”.
Preşedintele care îşi încheie mandatul, democratul Joe Biden, a declarat că intenţionează să participe la ceremonie şi să asiste la transferul de putere, un gest de curtoazie pe care Trump nu l-a făcut faţă de el cu patru ani înainte. Joe Biden îşi încheie astfel o carieră politică excepţională, de peste cinci decenii, notează News.ro.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.