Președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat în cadrul emisiunii „Novaia Nedelea” de la TV8 că nu există informații oficiale privind reluarea livrărilor de gaze naturale în stânga Nistrului din partea Gazprom, scrie bani.md.
„Moldovagaz are un contract cu Gazprom, iar livrările au fost reduse la zero metri cubi în urma notificării primite pe 28 decembrie 2024. Deocamdată, în corespondența noastră oficială cu Gazprom, nu am primit nicio notificare despre reluarea livrărilor”, a precizat Vadim Ceban.
Acesta a comentat și declarațiile liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a susținut recent că livrările de gaze vor fi reluate: „Nu știu despre ce vorbește Vadim Krasnoselski. Moldovagaz nu a participat la discuții despre altfel de livrări și așteptăm notificări oficiale de la Gazprom.”
Vadim Ceban a reiterat că toate negocierile legate de furnizarea gazelor naturale se desfășoară exclusiv cu Gazprom, iar situația actuală rămâne incertă.
Liderul separtist, Vadim Karsnoselski a declarat ieri că în urma discuțiilor de la Minsiterul Energiei de la Moscova, în perioada următoare, vor fi reluate livrările de gaz în regiune stângî a Nistrului sub formă de ajutor umanitar.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.