Lipsă de cadre didactice în sistemul de învățământ din țară. Potrivit Ministerului Educației, în prezent, nu ajung 7000 de profesori. Pentru a acoperi acest gol, unele cadre didactice au ales să se recalifice, pentru a putea preda și alte discipline.
Cursurile de formare continuă, recalificarea gratuită, dublarea burselor pedagogice și angajarea unor mentori pentru a-i susține pe tinerii profesori în primii ani de activitate, sunt câteva dintre acțiunile concrete pe care le ia Ministerul pentru a remedia situația, a afirmat în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova, secretara de stat a instituției, Valentina Olaru.
În prezent, statul oferă tinerilor specialiști o subvenție de 200 de mii de lei, pe parcursul primilor cinci ani de muncă.
Cea mai mare lipsă de profesori este atestată în mediul rural, în special, la fizică și matematică, menționează directoarea Gimnaziului „Ștefan cel Mare” din satul Bravicea, raionul Călărași, Elena Godovaniuc. Ea afirmă că instituția a reușit să atragă cadre tinere, iar profesorii cu experiență le-au ghidat pentru a se integra mai eficient în profesie.
Anul trecut, 1200 de cadre didactice din învățământul general și profesional tehnic au participat la cursuri de formare continuă. După finalizarea acestora, profesorii pot preda simultan două materii, ceea ce reprezintă o soluție pentru acoperirea deficitului de cadre pedagogice.
Amintim că salariile profesorilor au fost majorate cu până la 15% în funcție de gradul didactic, în pofida faptului că la protestele sindicatelor din educație s-au cerut creșteri de 30 la sută. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a menționat anterior că autoritățile vor identifica, anul acesta, resurse suplimentare în acest scop.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.