Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanović, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingând candidatul din partea partidului conservator aflat la putere în al doilea tur de scrutin, arată rezultatele oficiale, potrivit AP, preluată de News.ro.
Milanovic a obţinut peste 74% dintre voturi, comparativ cu Dragan Primorac, contracandidatul său, care a obţinut aproape 26%, potrivit rezultatelor publicate de autorităţile electorale de stat din Croaţia după numărarea a peste 99% dintre buletinele de vot.
Potrivit rezultatelor preliminare, 44,15% dintre alegători au participat la vot în Croația, stat membru al NATO și al Uniunii Europene.
Rezultatul reprezintă un imbold major pentru Milanović, care este un critic al sprijinului militar occidental acordat Ucrainei în războiul său împotriva Rusiei. Milanović este, de asemenea, un adversar acerb al prim-ministrului conservator al Croaţiei, Andrej Plenković, şi al Guvernului său.
În timpul mandatului său, Milanovic, un fost prim-ministru populist, s-a confruntat cu prim-ministrul Andrej Plenkovic cu privire la politicile externe și publice, cei doi adresându-și frecvent insulte.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.