Acasă Social Controale riguroase pentru coletele expediate din Ucraina

Controale riguroase pentru coletele expediate din Ucraina

0

Coletele expediate din Ucraina vor fi verificate mai minuțios, după ce la Aeroportul Internațional Chișinău o mașinuță cu explozibil în ea a fost depistată într-o trimitere poștală, în noaptea de Crăciunul pe stil vechi, anunță Autoritatea Aeronautică Civilă.

„Măsuri suplimentare de securitate pentru trimiterile poștale și mărfurile expediate din Ucraina.

În urma incidentului de securitate din 7 ianuarie, în care Poliția de Frontieră a identificat un dispozitiv explozibil improvizat, camuflat într-o jucărie, în timpul controlului de securitate al coletelor cargo, Grupul de management al riscurilor în domeniul securității aeronautice a decis aplicarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea unor astfel de situații și asigurarea unui nivel maxim de securitate în transportul aerian.

Astfel, toate trimiterile poștale și mărfurile expediate din Ucraina au fost clasificate ca „High Risk Cargo & Mail”.

Procesarea acestor trimiteri în terminalele cargo va fi supusă unor măsuri suplimentare riguroase de control de securitate, aplicate pentru o perioadă nedeterminată.

Grupul de management al riscurilor în domeniul securității aeronautice va continua să evalueze situația și să colaboreze cu autoritățile și instituțiile abilitate, pentru a menține măsuri adecvate de protecție.

Reiterăm că securitatea pasagerilor și a transportului aerian reprezintă o prioritate absolută. Autoritatea Aeronautică Civilă rămâne dedicată respectării celor mai înalte standarde internaționale și va continua să adopte măsuri proactive pentru a garanta siguranța și securitatea transportului aerian în toate etapele operaționale”, se menționează în comunicatul remis de AIC.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.