„Acest guvern parcă a întrat în competiție cu Moscova, cine ar aduce mai mult prejudiciul vectorului european”. O spune fostul deputat, Alexandr Slusari, întro postare făcută publică pe rețelele sale de socializare. Mai exact, politicianul a criticat discursul ministrului Dezvoltării Economice şi Digitalizării, Dumitru Alaiba, referitor la sprijinul acordat de către Guvern agenţilor economici pentru compensarea facturilor la energie.
Slusari susţine că Alaiba ar fi susţinut „un discurs electoral” în privinţa unui „program care nu a fost elaborat la timp”, după ce ministrul a afirmat că crizele externe ar fi fost provocate de Federaţia Rusă „în tentativa de descurajare” a cetăţenilor Republicii Moldova.
În mesajul său, politicianul a criticat programul Guvernului privind sprijinul producătorilor din ţară pentru compensarea facturilor la energia electrică şi susţine că acesta nu este clar:
Precizăm că ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a anunțat într-un briefing de presă că antreprenorii vor putea beneficia de compensații la energia electrică de până la 50% din creșterea tarifului, pe o perioadă de la 3 la 6 luni.
!
Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.
Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.
Inchide pliscul prostalanule vrei sa arati ca si tu esti cineva dar esti prost de ragi