Acasă Social Albu, cu o lumânare la tribuna Parlamentului: Trebuie să ne deprindem

Albu, cu o lumânare la tribuna Parlamentului: Trebuie să ne deprindem

0

Deputații s-au întrunit ieri, 12 decembrie, în ședință, care a durat până după miezul nopții. La un moment dat, deputatul Adrian Albu a ieșit cu luare de cuvânt la tribună, ținând în mână o lumânare aprinsă.

„Trebuie deja să ne deprindem cu lumânările, pentru că în mare parte de această lumină vom fi dependenți. Astăzi se naște starea de urgență, iar cineva va face bănișori cu ciocanul”, a declarat Adrian Albu, transmite unimedia.info.

Amintim că, începând cu data de 16 decembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova va fi instituită stare de urgență, pe o perioadă de 60 de zile. Parlamentul a adoptat un proiect de hotărâre care prevede acest lucru.

Declararea stării de urgență a fost propusă de Guvern, având la bază Raportul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE), precum și ținând cont de faptul că insuficiența resurselor energetice afectează direct și imediat securitatea statului și a cetățenilor.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.